E petrecere mare la Casa Albă. Donald Trump și-a sărbătorit ieri cea de-a 73-a aniversare. Președintele american intenționează să mai candideze pentru un nou mandat, iar dacă va câștiga, va deveni cel mai bătrân președinte din istoria Statelor Unite.



Trump şi-a făcut deja un cadou: noul model al aeronavei prezidenţiale Air Force One.

Donald Trump: Aveţi aici noul Air Force One, pe care îl fac pentru viitorii preşedinţi, nu pentru mine. Este un Boeing 747, dar mult mai mare. Are aripile mai mari.

Căsătorit de trei ori şi construindu-şi o mare parte din avere din afaceri imobiliare, şeful de la Casa Albă a dovedit de nenumărate ori că este un personaj pe care nu îl poţi trece uşor cu vederea.

De exemplu, acestă postare pe care a făcut-o pe contul său de Twitter la adresa liderului de la Phenian în care scria: “Nu înţeleg de ce Kim Jong-un m-a făcut bătrân, când eu nu l-aş numi niciodată mic şi gras. 

Ei bine, am încercat din răsputeri să îi fiu prieten şi poate acest lucru se va întâmpla într-o zi”. Iar cei doi au avut parte de o întâlnire cordială în Singapore anul trecut.

Nu aceeaşi relaţie o are cu Joe Biden, principalul său adversar la alegerile prezidenţiale de anul viitor pe care îl ironizează de fiecare dată când are ocazia.

Donald Trump: Joe Biden e cam prostuţ. Cred că e instabil psihic. Obama l-a luat din gunoaie. E chiar mai încet decât obişnuia să fie. E un ratat.

Însă contra-candidatul său nu se lasă uşor intimidat.

Joe Biden: Se pare că mi-a copiat discursul despre Air Force One. Cred că e fascinat de mine... Aşa cum mi-ar spune mama mea: “Joey, concentrează-te! Nu coborî la nivelul lui, rămâi vertical”.

Seria gafelor comise de liderul de la Casa Albă nu se termină aici! Aflat într-o vizită în Marea Britanie, în timpul inspecției gărzii de onoare, Trump s-a întors cu spatele la regina Elisabeta, spre stupefacția celor din jur.

Au început însă să curgă urările aniversare, președintele Poloniei fiind printre primii care i-a urât “La mulţi ani!”.