PĂTRUNJEL VERDE beneficii
Un leac bun la toate - ieftin şi folositor. Aliment cunoscut încă din Grecia antică pentru decorarea şi aromatizarea mâncărurilor.


Grecii antici considerau Pătrunjelul un fel de... țelină de stâncă - Petroselinum crispum, pe care o foloseau atât ca aliment, cât și ca plantă medicinală. Cu frunzele sale erau decorate și aromatizate mâncărurile, erau și încoronați învingătorii în întrecerile sportive sau erau tratate mușcăturile de șarpe. Planta provine de pe malurile Mării Mediterane și a ajuns pe actualul teritoriu al României cu cel puțin 2000 de ani în urmă.

În medicina noastră populară - cu el erau oblojite rănile în pericol de a se infecta, erau frecate gingiile slăbite, erau făcute fierturi contra bolilor de ficat sau de intestin, ori era folosit pentru diferite "deochiuri".

Pătrunjelul conţine:
  • Proteine (20%),
  • Flavonoide (întreţin membranele celulelor sângelui, au rol de antioxidant),
  • Uleiuri esenţiale,
  • Fier (conţinutul de fier este mai mare decât cel al spanacului),
  • Calciu,
  • Fosfor,
  • Mangan,
  • Inositol,
  • Potasiu,
  • Iod,
  • Magneziu.
  • Sulf,
  • vitamina K,
  • Betacaroten,
  • vitamina C - (conţinutul de vitamina C este mai mare de patru ori decât cel din portocală),
  • vitamina A,
  • vitamina B şi E,
  • clorofilă
  • un aminoacid care frânează dezvoltarea tumorilor canceroase şi anume histidina

8 motive pentru care e bine să consumi pătrunjel:

1.  Ajuta ficatul, hrănind astfel sângele şi fluidele corpului. Întreţine membranele celulelor sângelui, au rol de antioxidant
2.  Stimulează sistemul imunitar datorită conţinutului extrem de bogat în vitamina C, betacaroten, vitamina B12 şi clorofilă. El întăreşte imunitatea organismului, are un rol important în distrugerea radicalilor liberi, având proprietăţi antialergice şi antitumorale.
3.  Ajută la dizolvarea calculilor renali. Pătrunjelul ajută atât la spălarea rinichilor de săruri și deșeuri dăunătoare, cât și la eliminarea bacteriilor și a germenilor. Bogat în fitonutrienți care tonifică rinichii. Curățarea rinichilor este importantă pentru menținerea unui echilibru adecvat de lichide/minerale în corp. Această metodă ajută de asemenea la reglarea tensiunii arteriale și la filtrarea toxinelor din sânge, pentru ca rinichii să funcționeze mult mai bine.
4.  Îmbunătăţeşte nivelul de estrogen şi reface circulaţia sangvină a uterului. Frunzele proaspete de pǎtrunjel sunt foarte eficiente în tulburǎrile menstruale, în special în dismenoree, prin efectul sau analgezic, calmând spasmele dureroase ale uterului.
5.  Îmbunătăţeşte digestia, prevenind astfel balonările şi indigestia.
6.  Pătrunjelul poate combate icterul, este eficace în blocajul funcţiei hepatice, al plǎmânilor şi rinichilor. Frunzele sale vindecǎ tǎieturile adânci, vânǎtǎile şi pot duce la resorbirea unor tumori.
7.  Pǎtrunjelul poate fi folosit şi în apa din acvariile cu peşti bolnavi, redându-le sǎnǎtatea.
8.  Sucul crud are proprietăţi care ajută la funcţionarea naturală a tiroidei şi glandelor suprarenale, dar este şi excelent pentru bolile sistemului ocular, în special pentru cele de la nervul optic.

Cum preparăm și cum administrăm frunzele de pătrunjel

Simplul consum ocazional de pătrunjel, ca zarzavat, nu pare a avea rezultate terapeutice. De ce? Dozele de pătrunjel pe care le consumăm sunt insuficiente pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că prepararea termică a acestei plante inactivează multe din substanțele active. 

SUCUL de pătrunjel

Se pun frunzele în storcător şi apă cât să le cuprindă. Se presează compoziţia până devine o pastă ce se poate bea ca atare sau filtrată.


  • E recomandat ca sucul să se bea imediat ce a fost preparat şi în niciun caz nu se ţine în frigider mai mult de 4 ore.
  • Se bea zilnic sucul obţinut - preferabil, înainte de masa principală cu 15 min.
  • Sucul e foarte puternic - nu ar trebui să beţi mai mult de 30-60 de grame în formă pură.
  • Cura cu suc de pătrunjel - durează 2 săptămâni.
  • Amestecând sucul de pătrunjel cu suc de morcov, de ţelină sau de spanac se obţin efecte terapeutice dintre cele mai puternice.

SALATA de pătrunjel

În medicina arabă, pătrunjelul verde, tăiat fin, amestecat cu suc de lămâie și puțină ceapă (eventual și câteva felii de roșii) este folosit ca salată, numită "tabbuli" (Tabbouleh), care este folosită adesea pentru mărirea puterii de digestie și pentru evitarea eventualelor deranjamente gastro-intestinale.



Iată una dintre rețetele de Tabbouleh frecvent folosite:
- se mărunțesc 2-4 legături de pătrunjel proaspăt,
- se adaugă puțin ulei de măsline și zeama de la un sfert de lămâie.
- un cățel de usturoi pisat,
- semințe de dovleac tocate mărunt ori susan.
- 2 roșii tăiate mărunt
- 1/4 cană de semințe fine de bulgur,
- 2 frunze fine de mentă.

Salata se consumă zilnic, timp de 14-60 de zile, sub formă de cură, care este tonică și revigorantă, contribuind la fortificarea sistemului imunitar.

VINUL de pătrunjel

Pentru tratamentul problemelor digestive și de apetit, ca adjuvant contra insuficienței cardiace și a bolilor de inimă, se recomandă vinul de pătrunjel



Preparare: 20 de tulpini proaspete cu tot cu frunze se mărunțesc și se pun într-un litru de vin, la care se adaugă 2 linguri de oțet. Se lasă să macereze vreme de 7 zile, după care se adaugă 300 grame miere de albine. Se agită până se topește mierea, apoi se strecoară și se pune în sticle. Se bea câte un păhărel înainte de masă.


CEAI de pătrunjel - pentru slăbit

Spălați 1 mănunchi (o legătură) de pătrunjel verde cu apă fierbinte și tăiați-l mărunt, apoi puneți-l la fiert cu ¼ litru de apă timp de 10 minute. Strecurați ceaiul într-o sticlă, și păstrați-l la frigider. Se bea câte 1 pahar de ceai de pătrunjel verde - pe zi.




Ceaiul se poate prepara și din rădăcină sau frunze uscate de pătrunjel, câte 2 g infuzat în 150 ml de apă fierbinte. Acesta se bea de 3 ori pe zi. Dacă se prepară din semințe, se folosește 1 g de semințe la fiecare cană cu apă.

Ceaiul de pătrunjel, cunoscut și ca apă de pătrunjel - un supliment ideal în dieta dvs. pentru a pierde în greutate.

Datorită capacității sale de a elimina toxinele, organismul va scăpa de compușii în plus din organism. Cu toate acestea, amintiți-vă că pentru a pierde în greutate trebuie să urmați o dietă echilibrată și un exercițiu de rutină în fiecare zi, astfel, pătrunjelul va fi un ajutor de accelerare a metabolismului. Prin simplul consum al ceaiului, asociat cu carbohidrați și alimente hipercalorice, ceaiul de pătrunjel nu face minuni!


Efectele consumului de ceai de pătrunjel

Efectele diuretice puternice ale pătrunjelului se datorează prezenței a două ingrediente – apiol și miristicin, regăsite în cantități mari în rădăcina și în frunzele plantei. Ceaiul de pătrunjel spală rinichii și elimină otrăvurile din corp

Precauții ale consumului de ceai de pătrunjel

Femeile gravide trebuie să evite ceaiul de pătrunjel, deoarece în doze mari poate provoca contracții uterine sau palpitații la făt. Persoanele care iau litiu nu trebuie să consume pătrunjel fără acordul medicului.

Planta devine periculoasă dacă se consumă în exces (ca oricare alt abuz). Din pătrunjel se extrage esenţa numită apiol, o substanţă narcotică pentru om. Consumul excesiv poate cauza tulburări nervoase.

 

PĂTRUNJEL - Tratamente interne

* Intoxicație etilică acută (beție) - se consumă una-două legături de pătrunjel, bine spălate, frunzele mestecându-se îndelung, înainte de a fi înghițite. Uleiul volatil din aceste frunze este un puternic stimulent al sistemului nervos central, care va fi mai puțin afectat de efectele alcoolului.

* Fumat - mai multe componente ale uleiului volatil din frunzele de pătrunjel protejează organismul împotriva acțiunii nocive a gudroanelor din fumul de țigară, prevenind diferite afecțiuni ale aparatului respirator, de la bronșită cronică, la cancerul pulmonar. Sunt recomandate curele cu suc de pătrunjel, din care se administrează câte 50 ml pe zi, vreme de 4 săptămâni.

* Ateroscleroza - nu mai puțin de patru substanțe conținute de către frunzele de pătrunjel previn oxidarea colesterolului negativ (LDL) și depunerea sa pe artere. Persoanele cu vârstă de peste 35 de ani, dar și cele care consumă frecvent carne, grăsimi hidrogenate, prăjeli, ar trebui să consume de măcar 3 ori pe săptămână salată de pătrunjel.

* Hipertensiune - consumul a 30 de grame de pătrunjel proaspăt, adăugat la hrana de zi cu zi, ajută la ținerea sub control a tensiunii arteriale, având efecte diuretice, ușor vasodilatatoare, și actionând la nivelul sistemului nervos central cu efect calmant.

* Litiaza biliară - se bea de trei ori pe zi, înainte de masă cu 1-2 ore, câte un sfert de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină și frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi.

* Hepatita virală - studii recente au arătat că pătrunjelul are un neobișnuit efect de combatere a virușilor care atacă ficatul.  Așadar, se recomandă bolnavilor de hepatita A, B și C să facă, vreme de 4 săptămâni, o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel, din care se administrează câte 50-75 ml pe zi, băuți în trei reprize, pe stomacul gol, înainte de masă. După 4 săptămâni de cură, se fac 2 săptămâni de pauză, după care tratamentul se reia.

* Halena - pătrunjelul verde mestecat îndelung dă un miros plăcut respirației, acționează ca un dezinfectant asupra cavității bucale, asupra căilor respiratorii medii și superioare.

* Infecții recidivante, imunitate slăbită - se consumă salata de pătrunjel, câte 1-2 porții pe zi, în cure de 3 săptămâni. Studii recente făcute la Universitatea din Ankara (Turcia) au pus în evidență că acest remediu culinar activează puternic sistemul imunitar și combate foarte multe specii de bacterii și ciuperci parazite.

* Astm - consumul de frunze de pătrunjel proaspăt, minimum 30 de grame zilnic, sub formă de salate, ca adaos în ciorbe și în diferite alte mâncăruri, reduce predispoziția spre crizele astmatice.

* Boala canceroasă - salatele cu mult pătrunjel și sucul de frunze de pătrunjel sunt un excelent adjuvant in tratamentul cancerului. În plus, pătrunjelul verde combate multe dintre reacțiile adverse ale citostaticelor și ale radioterapiei.

* Fertilitate la femei - consumat zilnic, pătrunjelul verde este un factor de întinerire pentru femei și stimulează fertilitatea. Apiolul, o substanță din frunzele proaspete de pătrunjel, stimulează producerea de hormoni feminini și ajută la o bună funcționare a ovarelor. Se țin cure de câte o lună, timp în care se beau câte 50 de ml de suc de pătrunjel pe zi.

* Dismenoree (ciclu menstrual neregulat și dureros) - datorită aceluiași apiol, pătrunjelul are calitatea de a regla ciclul menstrual. Mai mult, frunzele de pătrunjel au proprietăți antispastice, eliminând în mare măsură crampele și durerile menstruale.

* Sindrom post-menopauză - se recomandă curele cu salată de pătrunjel verde, care se consumă zilnic, vreme de 2 luni.

* Gută, reumatism - patrunjelul este un foarte bun diuretic și depurativ (eliminând ureea și acidul uric), antiinflamator articular și antioxidant. Luteolina conținută de pătrunjel previne și combate inflamarea finelor cartilaje din articulații, în timp ce vitamina C, la care pătrunjelul verde este un adevărat campion, are efecte terapeutice uimitoare asupra aproape tuturor formelor de reumatism. Un studiu-gigant facut în 2004, pe 20.000 de pacienți, a arătat că un consum ridicat de vitamina C naturală (adică preluată din alimente vegetale și nu din alte suplimente) reduce cu peste 30% incidența crizelor reumatice. Se recomandă, așadar, consumul, în cure de minimum 60 de zile, de frunze de pătrunjel proaspete, câte 30 de grame pe zi, împreună cu alte alimente bogate în vitamina C, cum ar fi ardeii, varza, fasolea verde, mazărea verde.