Poezii de Dragoste

Poezii romantice - Poezii de iubire. Delectează-te cu cele mai tari poezii de dragoste de autori celebri.

Alege poezia de dragoste potrivită și trimite-o persoanei iubite, cucerește-o cu cele mai speciale poezii de dragoste.

 

Nichita Stănescu cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Poem Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopata puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?...

 

În dulcele stil clasic Nichita Stănescu

Mă invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
în reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.

Nu pune mana peste mine daca-i vara
căci n-ai să intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

 

De dragoste Nichita Stănescu

Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu mă inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine mă infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.

 

A mea Nichita Stănescu

Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singuratate
ea sta si spala tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
si tocmai să calce pe dinsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mâna ei
si atirna pe dinsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.

Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca să-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine în boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.

Adrian Păunescu cele mai cunoscute Poezii de dragoste

A mea Adrian Păunescu

Cum treci acum si apa e-n ruine,
și-ti este bine si îmi este bine,
as vrea sa-ti spun, iubito, ca în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu mila si mirare
cu întrebare si cu disperare,
cu gelozie si cu larma mare,
c-un fel de fardelege care doare.

Si jur pe tine si pe apa toata
care ne tine barca înclinata
ca vei ramane - dincolo de numar
si dincolo de forme, masti si vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un brat în umar

 

Totuși, iubirea Adrian Păunescu

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine

Ce faci la ora cand mi-e dor de tine
si niciun fel de rani nu te opresc
sa-mi reconstitui trupul din ruine
si sa-mi refaci tot viciul omenesc?

Mi-e teama de o varsta fara mila
cand am sa cad la pragul tau, infrant,
si-ai sa-mi dedici tandretea ta umila
sa ma mai scol nebun de la pamant.

Nu stiu ce faci, cand eu iti caut gura,
cu nebunia de soldat batran,
ce-si vindeca in cer harababura
si-mi dai motiv in viata sa raman.

Ce faci, adolescenta numai noapte?
Din jaful care n-are nici un rost,
te recompun cu gust de mere coapte
si nici nu stiu,de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rusine
a unei far'delegi cu chipul tau
si-atat cat te blestem, imi este bine
si-atunci cand nu te simt, imi este rau.

Ce faci la ora cand mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frant,
te gust pe nesimtite si mi-e bine
si te gasesc intrata in pamant. 

Eu simt ca mor pazindu-te de toate
si n-am sa mai rezist macar un ceas
sa te culeg din tot ce nu se poate
si sa ma-nchin la tot ce mi-a ramas.

Adrian Păunescu mai multe Poezii de dragoste >> aici

 Poeziile de dragoste compuse de Adrian Păunescu inundă de un lirism formidabil.

poezii de dragoste

Magda Isanos Poezii de dragoste >> aici

 Versuri de dragoste semnate de Magda Isanos - pătimașe și foarte feminine, pline de energii vibrante.

Alexandru Vlahuță  Poezii de dragoste >> aici

 Versuri de dragoste semnate de Al. Vlahuță redau un spirit neliniștit și profund sensitiv. Lectura acestora ne invită la meditație. Opera poetică a lui Al. Vlahuță prezintă, în ansamblul ei, o armonizare a lirismului cu romantismul.

Veronica Micle  Poezii de dragoste >> aici

Versuri de dragoste semnate de V. Micle - o poezie legată pe vecie de numele lui Eminescu, cu relaţiile dintre cei doi îndrăgostiţi ce alternează între incandescenţa pasiunii superlative şi frigul glacial al iubirii cu semnul minus, alăturând iubirea şi ura, dăruirea şi gelozia – ceea ce transformă nu de puţine ori dialogul sentimentelor într-un sumbru monolog desfăşurat în pustiu.

Mateiu Ion Caragiale cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Domniţa Mateiu Ion Caragiale

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene 
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe.

Lucian Blaga Poezii de dragoste >> aici

 Versuri de dragoste semnate de Lucian Blaga - care a surprins și redat cu subtilitate miracolul lumii.

Tudor Arghezi Poezii de dragoste >> aici

 Versuri de dragoste. Prin lirica sa Arghezi a revoluționat sensibilitatea și lexicul poetic românesc; cu Arghezi începe un mod nou de a înțelege și de a scrie poezie.

George Coșbuc Poezii de dragoste >> aici

 Versuri de dragoste semnate de George Coșbuc - directe, de viață și pline de tradiționalism.

 

 

Grigore Vieru Poezii de dragoste >>

 Versuri de dragoste. Grigore Vieru cultivă o poezie de dragoste din care reiese zbuciumul interior al celui aflat sub taina dorului. Dorinţa de a contopi într-o singură identitate, într-o logodnă, dragostea dintre două suflete, ne arată că Grigore Vieru este mereu preocupat de găsirea imaginii (canonice a) acelui Unic

Octavian Paller cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Avem timp Octavian Paller

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

 

Mihai Eminescu Poezii de dragoste >> aici

 Versuri de dragoste. Despre iubirea in opera marelui scriitor spunea T. Arghezi: " Dragostea lui Eminescu e mai cu seama senzuala, o dragoste pribeaga, de pasiune. Ea e momentana si totala in momentul ei, si se epuizeaza in intregime pe o singura imprejurare reluata continuu, continuu traita si continuu epuizata in intregime." "Dragostea lui Eminescu nu e amestecata cu visul. Visul lui incepe cand dragostea s-a ispravit. Dragostea poetului n-a durat niciodata, ramane instantanee, dragoste de senzatii iuti. Femeia lui Eminescu nu e niciodata sotie, ramanand exclusiv amanta. Barbatul e un trecator, un calator,." In poezia sa de dragoste Eminescu a fost influentat de trairile sale sufletesti, de experientele sale. Astfel se remarca mai multe etape in evolutie poeziei de iubire eminesciana, existenta unei curbe de la elan pasionat la infrangere.

O vreme, aceea a iluziilor si idealurilor tineresti, Eminescu a dorit si a crezut cu putere in implinirea iubirii desavarsite. Poetic, acest lucru s-a exprimat in tonalitati majore, in culori vii si lumini fara pata, intr-o mare abundena vegetala si neincetate sclipiri de ape. In opera publicata, rastimpul de exuberanta tine pana in jurul anului 1876 si insuma Sara pe deal, Floare albastra, Fat-frumos din tei, Craiasa din povesti, Lacul, Dorinta, etc.

Ion Minulescu cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Odeletă Ion Minulescu

In cinstea ta, -
Cea mai frumoasa si mai nebuna dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romante,
Trei elegii
Si trei sonete.
Si-n cinstea ta, -
Cea mai cantata din cate-n lume-au fost cantate, -
Din fiecare vers voi face
Cate-un breloc de-argint, în care
Gandirile-mi vor sta alături, ca niste pietre nestimate
De-a pururi incrustate-n bronzul
Unei coroane princiare! ...

Din tara-n care dorm de veacuri vestitii Faraoni,
Din tara
In care Sfincsii stau de vorba cu Nilul sfant
Si cu Sahara,
Din tara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Si caravanelor pierdute
Ca nu se mai întorc nici una,
Din tara asta minunata
Tacuta,
Trista
Si bizara,
Iti voi aduce trei smaralde nemaivazute-n alta tara,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Si trei rubine-nsangerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va intelege, - fiindca nu-i
In lume nimeni să-nteleaga simbolul Trioletului! ...

 

Romanta fără ecou Ion Minulescu

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...

Iti multumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntimplat?...
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea,
In lipsa ei,
In lipsa noastra?...
Ce demon alb,
Ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atita timp
Si te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Si nu te-ai prafuit?...

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul nepatat,
Ramii pe loc acolo unde esti...
Să nu te misti...
Si daca ne iubesti --
O!... daca ne iubesti cu-adevarat --
Asteapta-ne la fel inca un an...
Un an macar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de portelan!...

 

Romanta fără muzică Ion Minulescu

Ca ne iubim - si-o stie lumea toata -
E-adevarat;
Dar cat ne vom iubi
Nici noi nu stim,
Nici lumea nu va sti ...
Si nu va sti-o, poate, niciodata ...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ne-am cunoscut în tara-n care-alt'data
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Intr-un amurg de toamna, orchestrate
In violet,
In alb,
In roz
Si-n bleu.
Si ne-am iubit intaia oara-n parcul
In care Nimfele de marmura privesc,
Cu ochii-ntrebatori, catre peluza
Pe care-un Zeu isi pregateste arcul,
Să-si bata joc de cei ce-l ocolesc ...

Si ne-am iubit! ...
Ti-aduci aminte?...
Bluza -
Ah! ... Bluza ta pe sanu-ti decoltat
Parea un peplum de matase, sfasiat
Pe sanul unei Venere ce moare! ...

Si ne-am iubit cu-atata nebunie.
Ca statuele albe ne-au privit
Cu ochi gelosi,
Iar zeul a-mpietrit
In mana cu-o sageata-otravitoare! ...

Si ne-am iubit,
Si-azi toata lumea stie
Ca ne iubim ...
Dar cat ne vom iubi
Nici noi nu stim,
Nici lumea nu va sti! ...

 

Romanta fără muzică Ion Minulescu

In tine-mi pun toata speranta
Si-ti zic:
- De-acum pentru mine fii totul
Iar eu
Voi fi pentru tine acelasi ateu,
Ce-afara de tine nu crede-n nimic.
Fii totul --

Trecutul, cu mortii de ieri
Ce dorm la raspintii, de salcii umbriti,
Si ziua de miine, cu noii veniti
Ce rid pe mormintul defunctei Dureri...
Spre norii de-arama, pe-naltele scari
Urca-vom --
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în tara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Si-Albatrosul din zari...
Si-acolo-n gradina în care nu cresc
Decât matragune,
Cucute
Si laur,
Surbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topita-n Albatrosul ceresc!...

Iubire, bibelou de portelan!...

 

Romanta fără muzică Ion Minulescu

Ca să-ajung pana la tine, i-am zis calului:
- Grabeste ...
Pune-ti aripi ca în basme
Si te-nalta pana-n nori ...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca sireagul de cocori
Ce pluteste colo-n zare! ...
Haide, calule, grabeste! ...

Ca să-ajung pana la tine, i-am zis vantului:
- Da-mi mana
Si taraste-mă cu tine pana unde poti patrunde -
Pana-n zarea-nsangerata unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cat mai degraba,
Haide, vantule, da-mi mana! ...

Ca să-ajung pana la tine, i-am zis mortii:
-- Mergi-nainte
Si coseste-mi fără mila tot ce-i viu
Si-mi tine calea ...
Netezeste-mi muntii-n zare
Si-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea si mine -
Haide! ... Haide, moarte, mergi-nainte! . . .

Ca să-ajung pana la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vantul,
Moartea -
Toate mi-au făcut pe voie;
Dar . . .
Dintre cutele perdelei, ochii-ti verzi nu-mi mai rasar,
Strunele ghitarei-s rupte
Si . . . romanta s-a sfarsit!

 

Romanta fără muzică (Nu-i nimeni ca sa ne vada) Ion Minulescu

Nu-i nimeni... nimeni să ne vada si să ne-auza -
Nu pleca.
Da-mi degetele-ti inelate să le sarut ca si-altadata,
Da-mi degetele-ti inelate -
Poeme-n pietre nestimate -
Vreau să le-nvat pe dinafara si să le cânt,
Da-mi mana toata.
Căci nu-i în tot salonul alta, asa, la fel ca mana ta.

Ramai cu mine toata seara ...
Ce-ti pasa daca-o să sfarseasca
Orchestra valsul? ...
Tu nu stii
Ca nu-i în tot salonul altul la fel cu mine să iubeasca?

Deschide-ti bratele -
Altarul în care mă-nchinam alt'data -
Deschide-ti bratele si prinde-mi în ele bratele-obosite.
Apleaca-ti gura-nsangerata,
Si sarutarile-ti aprinse inseamna-le pe obrazu-mi pal.
Inseamna-le la rand, să-mi steie pe veci de paza,
Neclintite,
Ca pasarile legendare pe malul lacului Stymfal!...

 

Nicolae Labiș cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Am iubit... Nicolae Labiș

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie...

 

Primele iubiri Nicolae Labis

2
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.

Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.

Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.

4
Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.

Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.

Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.

Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,

Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.

5
Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.

Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmăşite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creşte din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaţie, suflete, mori.

Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri şi pe drapele,
Capăt de osie - roşie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig şi căldură,
Şi când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii şi vulturii mei o privesc.

Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.

Osia mea-i doar o parte, ştiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.

 

Lucian Blaga cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Catrenele fetei frumoase Lucian Blaga

I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr’ de a-si întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-si umple tiparele,
desăvârsindu-se pe-o treaptă
unde povestile asteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

V
O fată frumoasă e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoabă inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum “într-o mie si una de nopti“
povestea naste din poveste.

VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna tărna si drumul.

VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.

X
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.

 

Catrenele dragostei Lucian Blaga

Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, piezis-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades si-ades un leac.

Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o soaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu si da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

Dragă-mi este dragostea
care face stea si stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.

Sângele îsi stie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-năltimile si-abisul
si cu ce mai are-n ea.

Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o tin,
căci frumsetea ei dispare
în frumsetile-i ce vin.

Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
si-un păcat pe care-l arde
pe la miezul noptii luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naste.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paste.

Dragostea ne-o tină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

 

Cantec in doi Lucian Blaga

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
să infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

 

Iubire Lucian Blaga

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.

 

 

Romeo Morari cele mai cunoscute Poezii de dragoste

Meandrele iubirii Romeo Morari

Pe trupul tau am invatat constelatiile toate
- asa pur si simplu stand in coate! -
Vroiam sa stiu totul, caci nu stiam nimic
...........................................
Doamne, Universul cat e de mic!...

 

Pereche (De ziua ta) Romeo Morari

De ziua ta norocul ti-l descantec
De ziua ta eu iti doresc senin
De ziua ta - viata fie-ti cantec
Iubita mea din Pontul Euxin.

De ziua ta - garoafe prin cuvinte
De ziua ta - un fericit camin
De ziua ta ti le doresc fierbinte
Iubita mea din Pontul Euxin.

De ziua ta tu esti aici, in mine
Cu falfairi rotunde si fluide
Iubirea mea subjuga, nu ucide...
Pereche de pe maluri Euxine.

 

Sarut Romeo Morari

Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar
sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut
Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati
si sa ramanem astfel, dusi
ca in "Sarutul" lui Brancusi...

 

Poezii de iubire din literatura universală

Balconul Charles Baudelaire

Stăpână pe-amintire, iubita-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul bland şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubita-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând
Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce bland!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile cînd lampa ne lumina plăpând!

Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, cînd m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin
Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească
Şi îţi sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin.

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine
Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine
Decît în blandu-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,
Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?
– O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!

 

Annabel Lee Edgar Allan Poe

De demult s-a-ntîmplat, de demult…
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee ;
Şi trăia doar c-un gând – s-o iubesc mereu,
Şi trăia – să mă poată iubi.

Eu – un copil – şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec – Annabel Lee ;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
îngheţând-o pe Annabel Lee ;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.

Chiar serafii, nicicînd fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării –
Da, aşa s-a-ntîmplat (şi cu toţii o ştiu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
inghetând, ucigând pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii –
Celor mai înţelepţi decât noi, doi copii –
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.

Şi, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lîngă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
în mormântul din ţărmuri pustii,
Lângă ţărmuri cu valuri pustii.

(trad. Mihu Dragomir)

 

Infernul – Cantul V Dante Alighieri

Damnatii iubirii

5-1Din primul cerc, lăsatu-ne-am în vale,
pe coasta unei mái strîmte zănoage,
cu mai mult vaier şi mai cruntă jale.

5-4 Cu-un rînjet crud în rîpă Minos rage
judeţ vinovăţiilor intrate,
verdicte dînd după cum coada-i trage;

5-7 iar cînd un duh din cele blestemate
nainte-i stă, tot sufletu’-îşi desface
şi-acel cunoscător întru păcate

5-10 un loc din iad alege, şi-apoi face
din coadă-atîtea vrejuri, care spun că
într-acea bolgie-îi este dat a zace.

5-13 În faţa lui stau pururi la poruncă
cohorta celor ce-au trăit în viciu:
vorbesc, aud, şi-apoi în hău i-aruncă.

5-16 “-Ei, tu, ce calci lăcaşul de supliciu,”
răsti Minós cu-un ochi căscat la mine,
întrerupînd cumplitul său oficiu,

5-19 “tu, unde eşti şi cui te-încrezi, vezi bine!
E largă poarta, însă-înşelătoare!”
Dar ghidu’-i spuse: “-Urli-în van, haíne!

5-22 Nu stăvili sortita sa cărare:
aşa e vrerea unde stă-în putinţă
tot ce se vrea, şi lasă-orice-întrebare!”

5-25 Ci jeluiri, atunci, de suferinţă,
ºi plînsete-auzii, fãrã hodinã,
lovind în tulburata mea fiinţă.

5-28 Era o lume mută de lumină,
vuind ca valul mării-în vijelie,
cînd vînturi învrăjbite o dezbină.

5-31 Drăcescul vifor, ce nu stă-în vecie,
înşfacă duhuri fără osebire
şi-învolburat le-aruncă-în silnicie.

5-34 Cînd le prăvale cruda-învîrtejire,
poartă boceli şi urlete crivăţul
şi blésteme spre sfînta stăpînire.

5-37 În zbucium, înţeles-am, e dezvăţul
acelor ce iubiră desfrînarea
şi mintea le-o înstăpîni dezmăţul.

5-40 Ca nişte paseri care-întunec zarea,
mînate-în stol, cînd bîntuie năprazna,
aşa, pe-aceste spirite, vîltoarea,

5-43 în sus şi-în jos, încolo,-încoace, razna
le zbate şi speranţă n-au c’-odată
le-o fi nu stinsă, ci mai blîndă cazna.

5-46 Şi cum plutesc cocorii-în lungă ceată,
umplînd văzduhul cu-a lor litaníe,
aşa văzui venind, îndurerată,

5-49 cohorta-acelor umbre în urgie;
şi-am întrebat: “-Maestre, cine-s oare
cei hăituiţi în ceaţa plumburie?”

5-52 “-Întîia din cortegiul despre care
ai vrea să afli şi mai multe”,-îmi zise,
“pe multe graiuri fost-a domnitoare.

5-55 Dezmăţu’-atît de-adînc o-împătimise
că din nelegiuiri făcuse lege
pentru-a nu fi şi ale ei proscrise:

5-58 Semiramida e, şi-în cărţi se-alege
că i-a urmat lui Nin şi i-a fost soaţa,
stăpînă ţării-unde sultanu-i rege.

5-61 Din dragoste, cealaltă şi-a luat viaţa,
cenuşii lui Sicheu necredincioasă.
E Cleopatra,-apoi, curvăsăreaţa,

5-64 mai e Elena, prícină frumoasă
năpastelor, şi-Ahil, bărbată fire,
cuprins, în urmă,-într-a iubirii plasă,

5-67 París apoi, Tristan…” şi alţii, şire
de umbre-îmi arătă şi nume-apuse,
ce viaţa şi-au pierdut-o din iubire.

5-70 Cînd bunul dascăl toate astea-îmi spuse
de doamne şi bărbaţi din alte ere,
mila m-a prins şi-aproape mă răpuse.

5-73 Şi-am zis: “-Poete, mult mi-ar fi plăcere
să le vorbesc acelor doi, pe care
îi poartă vînt uşori ca o părere.”

5-76 El mi-a răspuns: “-Sunt încă-în depărtare
pe dragostea ce-i mînă tu-i conjură
şi înspre noi îndată au să zboare.”

5-79 Chemare-am slobozit atunci din gură,
cînd vîntul i-a adus: “-Voi, duhuri stinse,
veniţi, vorbiţi, dacă Cel Drept se-îndură!”

5-82 Ca doi hulubi cu áripile-întinse
spre dulce cuib gingáş plutind deodată,
se-apropiau, de-acelaşi suflu-împinse:

5-85 ieşind dintr-a Didonei sumbră ceată,
zburau spre noi, prin aerul ce plînge,
atraşi de ruga mea înflăcărată.

5-88 “-Eşti suflet bun, din cele ce le frînge
durerea, dacă vii în neagra ceaţă
la noi, ce lumea-am înroşit-o-în sînge;

5-91 de ne-ar privi altcum cereasca faţă,
noi ne-am ruga smerit pentru-a ta pace,
căci chinul nostru inima ţi-o-îngheaţă.

5-94 Dacă acum, să ne asculţi ţi-ar place,
ori să vorbeşti, vom face cum ţi-e gîndul
atîta timp cît vîntul, iată, tace.

5-97 O coastă-a mării, acela e pămîntul
ce m-a născut; acolo Po coboară
şi rămurit îşi varsă-în val avîntul.

5-100 Iubirea-în inimi tandre jar pogoară,
şi-o luă şi celui drag în stăpînire,
dar cum ne-am fost răpiţi, şi azi mă-înfioară.

5-103 Iubirea naşte-în cel iubit iubire:
de chipul lui am fost robită foarte,
şi-acum, la fel, îmi bîntuie-în simţire.

5-106 Iubirea ne-a condus spre-aceeaşi moarte:
făptaşul în adînc de iad să piară!”
Atît au spus, şi n-au spus mai departe.

5-109 Cum desluşeam povestea lor amară,
privirea mi s-a frînt. Ca să mă-adune,
poetul spuse: “-Gîndul unde-ţi zboară?”

5-112 Cînd i-am răspuns, am fost grăit: “-Oh,
spune, ce gînduri dulci, ce aprigă tandreţe
i-au dus pe-aceştia-în crîncena genune?”

5-115 Întors din nou spre-acele albe feţe:
“-Francesca,-am zis, calvarul tău, în mine
izvor de lacrimi e, şi de tristeţe.

5-118 Dar spune,-în vremea dulcilor suspine,
cînd ce era, nu se vădea să fie,
iubirea – cum o ai simţit că vine?”

5-121 “-Cînd eşti căzut, durere nu-i mai vie
decît să-ţi aminteşti de fericire”,
răspunse ea, “şi-al tău maestru-o ştie.

5-124 Şi dacă de a dragostei ivire
vrei să auzi, voi stinge-a’ tale jînduri,
dar plînsul mi se va-împleti-în vorbire.

5-127 Pe cînd tihniţi citeam, ca-în alte rînduri,
de Lancelot şi fiorul ce-l cuprinse,
singuri eram şi fără alte gînduri.

5-130 Cititu’-ades obrajii ni-i aprinse
şi ochii se-întîlniră-în căutare:
dar un pasaj anume ne învinse.

5-133 Citind despre rîvnita sărutare
ce-amanţii peste-un zîmbet şi-o dădură,
el, ce pe veci cu mine o soartă are,

5-136 de freamăt plin, mă sărută pe gură.
Fu, cartea, Galeott, şi cel ce-o scrise.
Din ziua-aceea, n-a mai fost lectură.”

5-139 În timp ce-o umbră-aceste lucruri zise,
plîngea cealaltă-atît, încît, de jale,
eu, ca-într-un somn de moarte fără vise,

5-142 cãzui cum cade mort un corp în cale.

(Traducere George Pruteanu)

 

Traieste-ti clipa! Omar Khayyam

Viata se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! în el găsi-vei Viata-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Traieste-ti clipa dată! Caci clipa-i viata ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină maine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când – beată de iubire –
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de maine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vietii.

Nu caut nici minciună nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viata tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipa! la cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
“Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!”
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! lar astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară…

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă maine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci maine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate maine cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
– dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viata. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul maine
S-ajung din urmă viata pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
“O, voi nebuni de viata! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!”

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere!
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul – neguţători de visuri.
Redaţi-mă vietii, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire…
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
– Mă tot uimesc într-una: “Ce ignorant ciudat!”

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt…

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipa-o viata
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii.
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă,
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.

 

Nu uita să fii sociabil(ă)!
Poți distribui aceste poezii de dragoste pe rețelele de socializare sau le poți trimite unor prieteni/prietene dragi.