George Călinescu - poezii

Poezia şi concepţiile filosofice ale lui George Călinescu sunt puse în relaţie cu un fond temperamental unic. 


>> Biografie George Călinescu

Selecție din Poezii de George Călinescu

Indice ALFABETIC :

George Calinescu - Eram Bărbatul Care…
George Calinescu - Frunza
George Calinescu - Interdicţie
George Calinescu - O Tu Cu Ochi Albastri
George Calinescu - Poezia Cosmogonie
George Calinescu - Steaua

Poezii de dragoste de George Călinescu

O Tu Cu Ochi Albaștri

O, tu, cu ochi albastri, cât de frumoasa esti!
Asa desigur sunt fapturile ceresti, 
Pe care le vedeam, copil, întraripate, 
Cu câte-un crin în mâna si pletele pe spate.
Când te cuprind de mijloc îmi pare ca e vis, 
Ca mi-a picat un înger de sus, din paradis.
Cu mare sfiiciune pe-obrazul tau pun gura, 
Gustându-i ametit aroma si caldura.
De ma pecetltuieste buza-ti trandafirie, 
Ma simt înviorat ca de-o eucaristie, 
Ma-ntreb de-i cu putinta ca tu sa ma iubesti.
O, tu, cu ochi albastri, cât de frumoasa esti!

Mângâie-ma cu mina ta cea copilareasca, 
Îneaca-ma cu coama ta supraomeneasca, 
Ce cade ca o creanga pletoasa si divina, 
Cu un miros de cinam si frunze de lumina.
Fa-mi cerc pe dupa gât cu bratul tau subtire, 
Asa cum se cuvine smeritului tau mire, 
Si lasa-te usoara când cu un salt vânjos
Te duc în patul biblic de cedru si-abanos, 
Neprihanita, goala, zvâcnind fara vesmânt
Sa dormi cu mine noaptea în sfânt asezamânt.
În raiul tau suav ma-mbii si ma sfintesti, 
O, tu, cu ochi albastri, cât de frumoasa esti!

Interdicţie

Şi-ncep să număr ziua când vei veni din nou, 
Mă înveleşti cu părul şi mă săruţi o dată, 
Şi pieri din faţa mea cântând ca un ecou.

Iubirea mea-i făcută din grijă şi-aşteptare, 
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.
Stai într-un turn de aur sclipind în depărtare, 
Şi ca s-ajungi la mine tu zbori peste-un abis.

La ora fermecată te-aştept cu îndoială, 
De-ntârzii simt o spaimă, de vii, melancolie, 
Mi-e teamă de-aceea zi în veci catastrofală
Când nu te va mişca a mea thaumaturgie.

Din mine trupul tău nu se va face rodnic, 
Puţin te strâng în braţe, mai mult te văd în vis, 
Nu-ţi voi fi mire sacru, ci pururi un logodnic, 
Să merg cu tine-alături îmi este interzis.

Alte poezii de George Călinescu

Eram Bărbatul Care…

Eram bărbatul care-n singurătăţi petrece, 
Ca vulturul pleşuv pitit în stânca rece.
Nesuferind câmpia fugeam de cei de jos, 
Băteam din aripi iute spre muntele sticlos, 
Şi peste creste ninse făcând ocoluri rare
Granitul mohorât îl apucam în gheare;
Să scriu pe cer elipse eu mă credeam ales, 
Pe sus scoteam un ţipăt de nimeni înţeles.

Când coama-mi străluci la tâmple sideral, 
Mă coborâi în vale ca un Virgil pe cal
Cu lira într-o mână, cu hăţurile-ntr-alta, 
Unde foşneşte grâul sau aşchii scoate dalta, 
Strânsei în spume frâul, făcui la oameni semn
Cum să arunce coasa, cum să cioplească-n lemn.
Cântam. Dar prea departe de ei şedeam în şa, 
Din gura mea un murmur nedesluşit ieşea.

Descălecai. Le-am zis: - În obşte mă prenumăr, 
Lăsaţi-mi buşteanul să-l ţin şi eu pe umăr, 
Din moară să scot sacii, albit tot de făină, 
Să trag cu voi din baltă de peşte plasa plină.
Veghea-voi turma noastră-n ocolul de nuiele, 
Cu plumb şi cu mistrie urca-mă-voi pe schele.
Frăţeşte mi-au strâns mâna: - Tovarăş fii cu noi, 
Un fluier simplu taie-ţi şi fă-ne cânturi noi.

( „Lauda lucrurilor – Lauda materiei”, 1963)

 

Poezia Cosmogonie

La inceput a fost Avantul, 
Adiind peste goluri ca vantul, 
Miscat de la sine, mereu nemiscat, 
Tremurand pe loc, in cercuri iscat, 
Asemeni cu apa din lac valurita, 
Alergand de nimeni lovita.
Cat a durat acest somn de carbune?
Aritmetica n-are asa cifre nebune, 
Clatitu-s-a-n bezna al marilor pat
Si-n colturile lumii trezit am tipat
Si-am picat in spume ca negrele vrabii
Ratacite pe grinzile unei corabii, 
In tara cu padurile sumbre
Populata de fum si de umbre, 
Unde cedrii se nasc ca un cant
Si eu insumi nu stiu cine sunt.
Insa stiu ca tot ce se face
C-un safir de apa pe loc se va desface;
Nimic niciodata nu va fi dupa mine, 
Decat nepatrunsul, grozavul, Cuvantul
Adiind in aeternum ca vantul, 
Miscat de la sine, mereu nemiscat, 
Tremurand pe loc, in cercuri iscat, 
Asemeni cu apa din lac valurita, 
Alergand de nimeni lovita. 


Steaua

Smerit pe boltă am privit
O stea ce-aseară s-a ivit
Printre atâtea feluri
Ce sclipesc pe ceruri.
Ce poate să însemne ea, 
Nefiind eu noul Messia, 
Nici Alexandru Machedon, 
Nici cap de oşti cu groaznic zvon, 
Nici sfânt din cei ce merg la rai, 
Ori peste mari noroade crai, 
Neavând eu falnic nume
Pe această lume?
Când colo, totuşi, când aici, 
În zboruri ca un licurici, 
Ea scoate flăcărele
Deasupra casei mele, 
Şi câte-o rază-aşa-i de lungă, 
Că parcă vrea să mă ajungă.
O suliţă care-ar urma
Să-mi străbată inima.
Nicicând asemenea stea
Pe cer nu a putut să stea
Decât cu vreo menire
Cu totul peste fire.
La piept pun braţele mănunchi, 
La maica Lună îngenunchi
Cu teama de-a fi uns
Spre-un ţel de nepătruns.


Frunza

Din frunzele ce-n geam
Azi s-au lovit într-una, 
Căzând sub pom morman, 
Ţi-am pus în carte una, 

Bătând în roşiatic, 
Ca un ţesut domnesc, 
Cu fire de jăratic
Ce încă mai sclipesc. 

E moale ca atlazul, 
Şi ca o gură mută
Ce străbătând obrazul
Pe pleoape te sărută. 

Precum într-un ghioc
Asculţi al mării hohot, 
În foaia mea de foc
Cad frunzele cu şoşot. 

Auzi foşnirea lină, 
Suspinul lor uşor, 
Atunci când prin grădină
Le-mpinge un picior. 

Sau când le-alungă vântul
Pe drumuri şi-n oraşe, 
Cântând pe tot pământul
Preludii uriaşe. 

O, Til, ţi-am pus în carte
O frunză de atlaz, 
Prin care de departe
Te mângâi pe obraz.