Despre BOTEZ

Botezul reprezintă o etapă în scara devenirii fiecărui creștin. În religia creștin-ortodoxă, botezul are loc la 40 de zile de la naștere, încă din pruncie.

Botezul este prima dintre cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii (împreună cu: mirungerea, maslul, căsătoria, spovedania, împărtășania și hirotonia), fiind o slujbă specială.

Din timpuri străvechi, BOTEZUL semnifică că cei care l-au primit devin membri al trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica.

La naștere, copilul nu are păcate săvârșite, botezul făcându-se pentru a primi iertarea păcatului strămoșesc, cel înfăptuit de Adam și Eva. Astfel se primește binecuvântarea pentru a începe viața de creștin. Există cazuri când, adult fiind, omul se botează pentru a mărturisi păcatele săvârșite și pentru căința față de acestea. Astfel, va fi pregătit pentru a începe o nouă viață și pentru a-l accepta pe Dumnezeu. Se va curăța de păcatele vieții anterioare și va trăi în armonie cu învățăturile Lui Iisus Hristos.

“Botez”, în limba greacă, înseamnă scufundare, astfel primele botezuri s-au săvârșit în râuri. Primul botez, întru iertarea păcatelor strămoșești, a avut loc în apele Iordanului. Mărturisindu-și păcatele și căindu-se pentru acestea, Ioan a fost primul botezat și a primit numele de Ioan Botezătorul. De asemenea, Ioan Botezătorul este cel care L-a botezat și pe Iisus, la vârsta de 30 de ani - împlinind voia scripturilor.

Vasul în care se săvârșește botezul, numit cristelniţă, colimvitră sau creştinătoare, este simbol al apelor Iordanului, în care s-a botezat Hristos. În același timp, el reprezintă și mormântul în care a fost îngropat Mântuitorul pentru că afundarea întreită în apa Botezului semnifică moartea și îngroparea împreună cu Hristos, iar scoaterea din cristelniță simbolizează învierea împreună cu El, renașterea spirituală pentru viața cea nouă. Cel botezat devine un purtător de Hristos sau un hristofor. De aceea botezul corect este cel săvârșit prin întreită afundare în numele Sfintei Treimi, în apa special sfințită.

Lumânarea, pe care azi o poartă nașul, era ținută de cel nou botezat, ea simbolizează lumina adusă de harul Duhului Sfânt primit prin Botez, în urma căruia fiecare creștin devine fiul luminii.

 

Chiar din momentul botezului, este nevoie de mult efort pentru a rămâne unit cu Hristos și pentru a trăi întreaga viață așa - prin fapte demne, cum a trăit Hristos.