Prima regulă pe care trebuie să o aveţi în vedere când alegeţi mielul este ca acesta să aibă minimum 9 kilograme.

Dacă au sub această greutate - vor avea carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta.

Pentru a scăpa de grija purinelor din carne, medicii recomandă prepararea corectă: fierbere şi coacere la temperatură scăzută. Sunt de evitat grătarul, prăjirea şi coacerea la temperaturi mari.

La ciorba de miel, carnea va fi adăugată numai după ce apa a dat în clocot, iar pentru digerarea uşoară a fripturilor se recomandă un baiţ din apă, oţet şi condimente.

Specialiştii în nutriţie spun că preparatele din miel îşi merită locul pe masa de Paşte deoarece ficatul de miel este bogat în vitamina B12 şi minerale, esenţiale pentru vitalitate şi energie. De asemenea, aceștia sunt de părere că trebuie să guști din fiecare fel câte puţin, începând cu felurile cele mai grele, apoi treci la salata de crudităţi. Prin această modalitate, digestia va fi îmbunătăţită şi senzaţia de balonare se va diminua.