Citate - ALECSANDRI Vasile

”A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunilor sale literare.” 
(Titu Maiorescu în Convorbiri literare, 1886)


Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mircești, jud.l Iași) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

>> Biografie Vasile Alecsandri

Citate de Vasile Alecsandri

  • Eu de câte ori aud doina, îmi pare că aud Moldova plângând după gloria sa cea veche. (Vasile Alecsandri)
  • Românul își iubește pământul unde s-a născut ca un rai, din care tiraniile cele mai crude nu sunt în stare a-l goni. (Vasile Alecsandri)
  • De-l muncește dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își cântă durerile și mulțumirile, își cântă eroii, își cântă istoria și astfel sufletul său e un izvor nesfârșit de frumoasa poezie. (Vasile Alecsandri)
  • La Ceahlau trebuie sa te uiți cu capul descoperit, altfel iți cade căciula de la sine-și! (Vasile Alecsandri)
  • Ceahlaul ni se arată în toată măreția lui, ca un uriaș care și-a ridicat capul deasupra munților ca să admire apusul soarelui. (Vasile Alecsandri)
  • La munte, omul e mai simplu, viața mai liniștită, năravurile mai nevinovate. Munteanu-i curat la suflet, liber la gând și verde la trup ca brazii sub care trăiește. (Vasile Alecsandri)
  • Acel ce-și vinde țara, își pierde neamul sau! (Vasile Alecsandri)
  • Limba este tezaurul cel mai pretios pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru lasat de generatiile trecute si care merita sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile care-l primesc. (Vasile Alecsandri)
  • Poeziile noastre poporale compun o avere nationala, demna de a fi scoasa la lumina ca un titlu de glorie pentru natia romana. (Vasile Alecsandri)
  • Pentru a judeca si a pretui meritul unui autor, trebuie sa cunosti bine timpul in care el a scris, gradul de cultura a limbei, in care el a scris, gradul de cultura a limbei, in care a fost indemnat a scrie si dificultatile de tot soiul, prin care geniul sau si-a facut drum, pentru ca sa iasa la lumina. (Vasile Alecsandri)
  • Citind povestile poporale, imi pare ca ma aflu in fata cu o comoara pe care as fi pierdut-o demult si am regasit-o intr-o zi de noroc. (Vasile Alecsandri)
  • Limba este cartea de noblete a unui neam. (Vasile Alecsandri)
  • Cartea face pe om, om! (Vasile Alecsandri)
  • Nu mi se pare nimic mai interesant, mai atragator ca o colectie de foi tiparite, fatuite, aranjate in grup sub forma unui volum si care cuprinde toata viata de inima si de minte a unui om de elita. E ca o condensare a parfumului tot dintr-o floare intr-o pastila sau intr-o picatura... (Vasile Alecsandri)
  • Omul e o taina, viata lui un vis. (Vasile Alecsandri)
  • Decat o viata moarta mai bine o moarte vie. (Vasile Alecsandri)
  • La moarte ma voi duce ca lebada, cantand. (Vasile Alecsandri)
  • Tineretea este ca un copac mic si fraged, cele mai slabe vanturi sunt furtune pentru el. (Vasile Alecsandri)
  • Timpul trece, ne despoaie ca un hot si ne lasa suspinand in urma lui; dar singura comoara ce nu ne poate el fura este comoara suvenirulior. (Vasile Alecsandri)
  • A crea! Este mare placere; a reusi este marele triumf.
  • Stricatul este lesne si dresul este greu. (Vasile Alecsandri)
  • Ai vrut sa ucizi legea? Mori! Legea te ucide! (Vasile Alecsandri)
  • Banul este cea mai sigura piatra de incercare a firii omenesti. (Vasile Alecsandri)
  • Privind fără-ncetare prostia omenească/De lung urât cuprinsă, Eternitatea cască!
  • Întotdeauna serpii, ca si lingusitorii sau alte animale taratoare mi-au produs o impresie de profund dezgust. (Vasile Alecsandri)
  • O limpede picatura de roua reflecta mai mult cer decat pamantul. (Vasile Alecsandri)
  • Amorul e un zugrav ce are mania sa faca portreturi mincinoase. (Vasile Alecsandri)
  • Geniul, ca sa fie complet, trebuie sa aiba suflet de barbat si inima de femeie. (Vasile Alecsandri)

Citate DESPRE Vasile Alecsandri

  • Alecsandri nu este numai deschizător de drumuri, ci primul nostru scriitor complet. I. Negoiţescu
  • A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deştepta din mişcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acţiunilor sale literare. Titu Maiorescu în Convorbiri literare, 1886