14 februarie - Ziua Sf. Valentin - Lupercalia

Legătura dintre Sf. Valentin și relațiile amoroase de curtuazie nu sunt pomenite nici într-o mărturie istorică și sunt considerate de istorici drept o legendă.

14 Februarie - Lupercalia - sărbătoarea păgână a Lupercaliilor, un omagiu fertilității (și nicidecum cum se consideră astăzi - dragostei)

Asocierea mijlocului lunii februarie cu dragostea și fertilitatea vine din antichitate.

În calendarul Atenei antice perioada de la jumătatea lui ianuarie până la mijlocul lui februarie era luna lui Gamelion, consacrată mariajului sacru dintre Zeus și Hera.

În Roma antică zilele dintre 13-15 februarie purtau denumirea de Lupercalii, sau Sărbătorile lui Lupercus (un predicat a lui Faun), zeu al turmelor și fertilității, pe care îl reprezentau îmbrăcat în piele de capră. Slujitorii clultului Lupercus aduceau capre în jertfă, servind vin în peștera Lupercus, considerată sfântă, de pe muntele Palatin, după care fugeau semi-dezbrăcați pe străzile Romei, atingându-i pe trecători cu niște curelușe din piele de capră. Femeile tinere ieșeau în cale singure, având convingerea că atingerea cu nuielușele de capră le va aduce fertilitate și le va ușura nașterile.

De la Ovidiu aflăm că bicele cu care erau lovite femeile în scop fertilizator se numeau "februa", de unde a fost preluat mai târziu numele lunii februarie.

Ziua se termina cu un chef (ospătarea de sacrificiu), în decursul căruia se organiza o loterie: fetele scriau numele sale pe pergament, pe care-l introduceau într-un bol, iar junele câștigător în urma unei trageri la sorți din rândul tinerilor, trebuia să extragă la întâmplare un bilețel din bolul respectiv. Fata a cărei nume era extras, urma a fi însoțită pretutindeni de acesta în seara respectivă.

Perechea, formată astfel, putea să-și continuie relația și după acea seară. Se considera că însăși Iunona, zeița căsătoriei, a fertilității și a instinctului matern, guverna această loterie. Astfel formarea unei astfel de perechi în timpul loteriei era privită ca un început pentru crearea unei familii adevărate.

Ca și numeroase sărbători păgâne, Lupercaliile au fost recuperate și asimilate de creștini.

14 februarie - Ziua Sf. Valentin - Lupercalia 

De unde vine Sf. Valentin și asocierea acestuia cu Ziua Îndrăgostiților?

Sântul Valentin, pretextul întregii sărbători, este aproape complet uitat în ofensiva nemiloasă a negustorilor.

Istoria cunoaște nu mai puțin de trei martiri diferiți cu numele de Valentin. Prăznuirea lor a fost stabilită pentru 14 februarie prin decretul papei Gelasiu I în anul 498. Anume de atunci ei au început a fi pomeniți în rândurile sfinților mucenici:

  • Valentin de Roma, sfântul, ce a primit martiriajul în Roma în a doua jumătate a sec. III, fiind înhumat pe Via Flamina.
  • Valentin de Тerni, un episcop din Interamma, de asemenea supus chinurilor în jumătatea a doua a sec. III, de asemenea înhumat pe Via Flamina.
  • Mucenic din Africa de Nord, despre care puțin se cunoaște.

Sfântul Valentin e reprezentat ținând o sabie și o ramură de palmier – simboluri ale muceniciei sale – sau lecuind pe fiica judecătorului Asterius.

 

Legătura dintre Sf. Valentin și relațiile amoroase de curtuazie nu sunt pomenite nici într-o mărturie istorică și sunt considerate de istorici drept o legendă. O legendă ne spune că Ziua Sf. Valentin a fost creată special pentru a contracara sărbătoarea nu mai puțin păgână a Lupercaliilor romane.  Primele asocieri ale Zilei Sf. Valentin - cu dragostea, se ivesc către sec. XIV. În Anglia și Franța se considera, că 14 februarie e ziua când apar păsările (în țările lor) și formează perechi. Acest fapt e pomenit în scrierile lui Geoffrey Chaucer în sec. XIV. De atunci se trimeteau mesaje de felicitare între îndrăgostiți, denumite valentine. Un astfel de mesaj se păstrează în Biblioteca Britanică. Probabil că, multiplele legende despre Sf. Valentin au fost născocite anume în această perioadă. Printre acestea le găsim pe următoarele:

  • În ajunul executării, Sf. Valentin îi transmite  o "valentină" fiicei paznicului închisorii, semnând-o "Al tău Valentin".
  • Pe când era angajat într-o sângeroasă campanie militară, obscurului împărat Claudiu al II-lea Goticul îi veni ideea să interzică oștenilor să se căsătorească, sub pretextul menajării forțelor de excesele unei vieți de familie prea tumultuoase. Aici și apare prezumția că Sf. Valentin oficia în taină căsătorii.

Zvonurile despre acest preot, care nu se temea de legea împăratului, s-au răspândit îndată, atrăgând la el tot mai multe perechi de îndrăgostiți, dar, din păcate, ajungând și la urechile împăratului.

Împăratul îl condamnă pe preot la decapitare, și atunci se întâmplă o minune, care îi aduce lui Valentin o și mai mare slavă: el află de existența la călău a unei fiici oarbe. Și, nefiind un adept al credinței, călăul îi permite lui Valentin să încerce să o lecuiască (în acea vreme toți slujitori bisericești erau considerați vrăjitori). Grație rugăciunilor, Sf. Valentin reușește să vindece fetița.

Însă această minune nu încurcă petrecerii executării. Preotul, care a legat atâtea perechi prin taina sfintei cununii, a intrat în istorie.

În cele mai multe versiuni ale acestei legende, 14 februarie – data executării preotului.

Datorită lui Othon Grandson, poet și căpitan la curtea regală engleză, întreaga lume latină a cunoscut aceste legende, scriind cinci piese în versuri: "Faptele Sf. Valentin", "Cântarea Sf. Valentin", etc.

La înc. sec XV, Charles d’Orléans face cunoscută curtea regală franceză cu operele lui Othon. El însuși scriind câteva poeme dedicate lui Sf. Valentin.

 

Mult timp Ziua Sf. Valentin era prăznuită ca sărbătoarea burlacilor, ci nu a cuplurilor. În această zi fetele nemăritate veneau la marginea satului și se ascundeau, în așteptarea când vor fi găsite de junii necăsătoriți (asemănarea cu Lupercaliile). În rezultatul acestor jocuri de-a v-ați ascunselea se formau perechi, care trebuiau să formeze un cuplu în anul curent. Aceasta favoriza creșterea demografică, dar și extinderea localităților.