12 - 13 iunie 1941: Primul val de deportări staliniste din Basarabia

Între anii 1940 – 1953, au existat 3 mari valuri de deportări ale populației din Basarabia, Bucovina de Nord şi ținutul Herţa, cotropite de URSS. Estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953.

Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei

au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.

Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. 

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întîmplate, neînţelegînd unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi ”binevoitorul” care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze ”elementele periculoase”.

Operaţiunea de ridicare dura doar câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă.

Deportaţilor le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau în căruţe, fiind duşi pînă la gară.

În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrînii – aparte.

A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă şi hrană.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Rîbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.

Drumul spre locurile de destinaţie a durat vreo două-trei săptămîni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat.

La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor.

Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspîndit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză.În unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat.

În cazul tentativelor de evadare,  se dădea imediat ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.

Soarta familiilor deportate în primul val (12-13 iunie 1941) poate fi reconstituită după două scenarii:

A)     Primul scenariu este cel în care capul familiei fusese deja arestat (în perioada 28 iunie 1940 – 11 iunie 1941) și familia sa trecea de una singură prin deportare.

B)      Al doilea scenariu este cel în care capul familiei împreună cu familia era deportat și separat de familie la gară, şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau în Kazahstan. 

Toţi deportaţii, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă la întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în artelurile meșteșugărești. Pentru munca ce o îndeplineau nu erau remuneraţi echitabil, ci li se plătea doar un minimum necesar pentru trai.

La destinaţie au fost obligaţi să îşi construiască propriile lagăre, să lucreze în condiţii foarte grele menite să distrugă rapid deţinuţii – temperaturi extreme, norme de muncă greu de atins, hrană proastă şi puţină.

Basarabenii deportaţi,  au ajuns aici în trei săptămâni, alţii în 12 zile, în vagoane ticsite , stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”.

Este vorba, în special, de intelectualitatea românească, de toată funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual în general.

Referindu-ne la impactul social, economic şi psihologic al deportărilor staliniste, trebuie să evidenţiem că anumite grupuri sociale din Basarabia, ca rezultat al deportărilor şi al altor crime de masă săvîrşite de autorităţile sovietice, au fost în mare măsură distruse în câţiva ani de ocupaţie bolşevică: clericii, care au rămas în Basarabia alături de credincioşi, intelectualii, liderii politici, ţăranii înstăriţi, funcţionarii, oamenii de afaceri, foştii ofiţeri ai armatei române sau ţariste, deputații din Sfatul Țării, ziariştii ș.a.

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii, între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit. 
Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit ;
Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum) .
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise.

Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Paradă sovietică la Chișinău după invazie.

Basarabiei și Bucovinei de Nord li s-a adus un prejudiciu enorm nu doar din punct de vedere social, dar şi economic.

Daune, la fel de profunde au fost pricinuite în plan  psihologic, deoarece teroarea și neputința au implantat în mintea basarabenilor o teamă cu puternice elemente fataliste.

Prin deportarea intelectualilor şi a elitei politice s-a curmat dezvoltarea  istorică a culturii tradiţionale, a limbii şi valorilor româneşti.

S-a creat o stare anormală de desconsiderare a populaţiei localnice, de desființare a oricăror forme şi încercări de păstrare a specificului naţional, de frică patologică faţă de celălalt, suspectat a fi un potenţial trădător sau turnător.

Monument la Chișinău în fața Gării - instalat grație demersurilor Primarului Dorin Chirtoacă (PL).