Însemnările din calendarele bisericești de astăzi - 16 Iunie

STIL NOU : 16 Iunie


(Crăciunul pe 25 Decembrie)

Pogorarea Sfantului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta praznuim Pogorarea Sfantului Duh pe 16 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea:

- Sfântului Ierarh Tihon;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei;
- Sfintilor cinci mucenici din Nicomidia;
- Sfintilor patruzeci de mucenici romani.

 

STIL VECHI : 3 Iunie

 
(Crăciunul pe 7 Ianuarie)

Sfînta treime. Cincizecimea.

Deşi suntem un popor predominant ortodox, foarte puţini oameni cunosc importanţa Cincizecimii. Această sărbătoare e cunoscută sub mai multe denumiri: Pogorârea Duhului Sfânt (care aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în respectiva zi), Cincizecimea (dat fiind faptul că acest lucru s-a întâmplat la cincizeci de zile de la Înviere) şi - în popor - Rusaliile. Din punct de vedere dogmatic, această sărbătoare este la fel de importantă ca Învierea Domnului.

Biserica nu ar exista fără Duhul Sfânt, prin Care se fac toate slujbele. Fără sărbătoarea Cincizecimii nu ar fi existat nici biserică, nici preoţie, nici botez. Ceea ce s-a săvârşit în mod general (pentru întreaga omenire) prin Învierea şi Înălţarea Domnului, s-a realizat în mod concret (pentru fiecare om în parte) abia la Pogorârea Duhului Sfânt. Hristos promisese omului „duhul înfierii”, adică capacitatea omului de a trece din stadiul de rob al Domnului, în acela de fiu al Său. Însă pentru ca înfierea să fie reală era nevoie mai întâi ca Dumnezeu să Îşi unească firea Sa cu cea umană – fapt realizat prin întruparea lui Iisus Hristos, să biruiască păcatul prin moartea şi Învierea Sa şi să primim şi noi Duhul Sfânt. Astfel, la cincizeci de zile după înviere, pe când Apostolii şi noii creştini se rugau, Duhul Sfânt - a treia Persoană din Sfânta Treime - se pogoară sub formă de limbi de foc şi se sălăşluieşte în cei prezenţi.

Multă lume crede că verbul a pogorî este forma arhaică a verbului a coborî. Când de fapt pogorământ nu are doar sensul de a veni de sus în jos, cât mai ales de a te smeri/umili şi a deveni din mare mai mic. Un pogorământ este atunci când părintele se joacă şi vorbeşte ca fiul său de doi ani, doar pentru a fi mai aproape de inima micuţului.

Este bine de ştiut că a doua zi după Rusalii urmează marea sărbătoare a Sfintei Treimi – Tată, Fiu şi Duh Sfânt – dogma centrală a creştinismului. Aşa că, dacă sunteţi credincioşi, mergeţi la biserică şi ascultaţi slujba, nu treceţi doar cinci minute să aprindeţi o lumânare, care, oricum, arde pe locul ei şi nu în locul nostru.


Tot astăzi, bisericile supuse Patriarhiei Rusiei fac pomenirea:

- Sfinţii Mucenici Luchilian și cei împreună cu el patru prunci Ipatie, Paul, Dionisie, Claudiu şi Paula fecioară
- Sfântul Mucenic Chiprian (Nelidov) ieromonahul
- Sfinţii Mucenici Luchian, Maxian, Iulian, Marchelian şi Saturnin din Belgia

 

DESPRE CALENDARUL PE STIL VECHI ȘI CEL NOU

Părintele Calistrat Chifan de la mănăstirea Vlădiceni din România le-a povestit creștinilor ce crede el despre problema calendarului pe stil nou și pe stil vechi. (VIDEO - Aici)

”Eu nu am simțit niciodată efectul niciunuia dintre calendare. Am venit de câteva ori în Moldova și am slujit la sărbătorile care erau aici și dacă așa este tradiția și așa e regula o țin și nu mă deranjează. Noi, indiferent de calendar, trebuie să ne respectăm. Eu am fost în Sfântul Munte, am stat șase luni, și acolo se ține calendarul vechi. M-am conformat sărbătorilor de acolo. Nu era să o fac eu pe interesantul. Dacă în România au calendarul nou și Dumnezeu va rândui și Maica Domnului vreodată să să treacă la același calendar nici asta nu e nici o supărare”, spune Părintele Calistrat.

Sursa: CrestinOrtodox.ro