Însemnările din calendarele bisericești de astăzi - 2 Martie: (Post) 

Calendar ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Teodot; Sf. Mc. Isihie şi Nestor

Sfântul Teodot

s-a născut în Galatia (Asia Mica) și a fost episcop al cetății Cirene din Cipru. In timp ce împăratul Liciniu (311-324) ii persecuta pe creștini pentru ca nu aduceau jertfe zeilor, Teodot le cerea păgânilor sa se închine lui Hristos. Cand Sabin, conducătorul insulei Cipru, l-a sfătuit pe Teodot sa se lepede de Hristos, acesta a răspuns: "Dacă ai ști tu bunătatea Dumnezeului meu, în Care îmi pun eu nădejdea, și Care în urma acestor chinuri ma va încununa pe mine cu fericita nemurire, și tu ai vrea sa suferi aceste chinuri numai sa dobândești ceea ce am". Este întemnițat și supus la diverse chinuri. La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie in tălpi și l-au pus sa meargă. Mulți din cei ce au văzut cu cata răbdare indura chinurile, au primit credința în Hristos. Sfântul Teodot a fost eliberat în vremea Sfântului Constantin cel Mare și a trecut la cele veșnice în anul 326.

 

Tot astăzi, Biserica face pomenirea:

- Sfantului Mucenic Isihie Sincliticul;
- Sfantului Mucenic Cvint;
- Sfantului Mucenic Tribimiu;
- Sfantului Mucenic Nestor;
- Sfantului Apostol Parmena;
- Sfintei Eutalia;
- Sfantului Mucenic Troadiu;
- Sfintilor Mucenici Andronic si Atanasia;
- Sfantului Nicolae, preotul din Plana.

Maine, 3 martie, Biserica face pomenirea Sfintilor Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc..

Sursa: CrestinOrtodox.ro