Una din temele operei poetice coșbuciene este aceea a dragostei. Poezia de dragoste are câteva caracteristici: satul este o scenă pe care se desfășoară jocul vieții,al dragostei,al morții .
În poezia „La oglindă”, cea care exprimă o anume realitate încadrată temei iubirii este fata. Poezia „La oglindă” prezintă primele simptome ale ideii că fata a intrat în faza adolescenței,când dorește să se vadă ea însăși frumoasă,admirată,iubită,este un portret liric,realizat prin monologul fetei dornice de a se descoperi în căutarea propriei identități. Poezia începe cu versul : „Azi am să-mi crestez în grindă”,este un joc grațios de mic spectacol.
Grinda este un fel de calendar al țăranului unde sunt însemnate momente de mare importanță.
Al doilea element este cel al reflectării realității fizice, o reflectare obiectivă în oglindă,se contemplă.Este o prezentare directă prin intermediul descrierii. Fata profită de faptul că a rămas singură,, cu dorul”știut numai de ea și își ia măsurile asiguratorii de securitate, prin închiderea ușii cu zăvorul: „Mama-i dusă-n sat! Cu dorul azi e singur puișorul,(se alintă ca-n copilărie:puișor,frumușica),Și-am închis ușa la tindă cu zăvorul.”
Urmează o prezentare a constatării: se preface surprinsă, aducând o notă de mister:,,iată-mă!”și apoi, oglindindu-se ,,tot eu...”.Se amuză,descoperindu-și,,ochii,ce mai pereche”,,,cap frumos”,se alintă,întrebându-se :,,al meu e oare?,la ureche- o podoabă,floarea.Își privește trupul și vede că-i ,,voinică”,încă odată își spune că este frumoasă cu năframa pe cap.Este sigură de frumusețea ei,nu este o oarecare.Nu insistă prea mult descriindu-se,pentru că se împodobește cu straiele cusute de mamă:șorțul,,minune mare”,brîul,testemelul,năframa. Parteneră,martoră,,surată” în monologul ei,oglinda primește un sărut,i se adresează,sperând să-i păstreze secretul . Stă mereu, însă, cu teama de a nu veni mama din sat. Sentimentul acesta se împletește permanent cu bucuria descoperirii propriului chip frumos de care este conștientă.
Gândul merge mai departe, spre măritiș. Ideea morală care dirijează acest joc se bazează pe omenia viitorului soț: „... sa fie om odată”.Surprinde naturalețea,cochetăria adolescentină a gesturilor,mișcărilor naive,sfioase,încă neînțelese.
Finalul se precipită, după ce se aude vocea mamei întoarsă din sat. De data aceasta asistăm la un proces invers: de despodobire. Dacă la început propozițiile sunt exclamative, spre final ele sunt interogative:
„Ce să fac? Unde-mi stă capul?...Ce-am uitat?...”
Aceasta precipitare este marcată de sporirea propozițiilor eliptice de predicat: „Salba, jos! Și-n cui oglinda”. Se reface ordinea inițială, dovadă că încă mai este de așteptat, fiindcă altfel:
„Doamne, de-ar fi dat de mine,ce bătaie !”
Imaginile, în general, dinamice sunt marcate de folosirea unui număr mare de verbe.Fiind un portret realizat prin descriere,predomină epitetele,comparațiile,enumerațiile,eul fetei este prezent prin formele pronumelui personal.
În ceea ce priveste versificația se observă că strofa este o sixtină, cu rima împerecheată, măsura de 8 silabe, la ultimul vers sunt 4 silabe,ritmul trohaic conferă muzicalitate, dinamică interioară caracteristică adolescenței.